vineri, 22 noiembrie 2013

Lighioanele

Bolovanii astia atârna de cer dar nimănui nu-i pasa; e ocean aici dar nici pasarilor nu le pasa. Oameni moderni, -bucati de carne-, minti cusute manual. Suflete fără suflet.
Doamne ce aer greu si ce palme pustii...cand am uitat ca suntem praf de stele? Cine ne-a franjurat istoria, de ce Te pocim public si de sunt închisă in corpul asta cand eu sunt copilul luminii? 
Fir de adevăr, rasarit in grădina vieții, am fost smuls,aici, pe Pământul albastru.
Au vrut sa ma ude cu lacrimi. Au incercat sa ma  hraneasca cu durere.

Într-o statie

cand cimentul e puhav 
si ochii sunt plini de astri
reavănul devine prietenos

cata liniște e-n dor...
si ce mizera e scrisoarea asta
-doua cuvinte-
daca nu aveam nimic de spus
izbuteam sa-ți scriu mai mult

tot dreptunghiul asta
-o linie dreapta-

Am mai iubit

am mai iubit
cerul era împăcat
pământul era cristale de brad
dar zapada mirosea a amintire

am mai iubit
cerul era orchestra
pământul era fraged
dar iarba miroseau a amintire

am mai iubit
si n-am uitat

Nostalgie



E inundatie de frunze iar cuvintele mele curg neimpartasite spre vest. E plin de liniste si indiferent de ce alegi sa nu faci, gandurile urca pe scena. Au trecut atatea ploi insa eu n-am uitat pasii albi de pe matca. A trecut atata timp, dupa conventia asta nabauca a oamenilor, si inca imi amintesc… Cerul era sfant, brazii erau verzi, iubirea ardea in pene si ardeam si noi cu ea fara sa stim nimic despre foc.  Am aflat mai tarziu, pe rand, si am zambit nostalgic.  
Astazi e plin de extensi de-ale tale; si de-ale tuturor acelora carora le-am scris. Aud un glas răsturnat si stiu ca sunt eu, copilul de atunci. Aud ecoul unui timp pierdut si te simt presarat peste frunzele inalte si iarba subtire care îmi taie gleznele. Te aud. E un gol dens care musca din mine. O durere amânată care ma arde de la piept pana la craniu fără culoare. O lamentare muta si o lacrima vie rupta din floarea vieții.

Devotament



"Mi-e dor de ea ca nimănui, ca unui vechi nomad de drumul lui."
Știi tu oare care e primăvara noastră sau ce culoare purtau petunile din părul tău? Oare iți mai amintești cerul si mirosul frigului alb de lângă biserică?
Cel ce a iubit nu uită; se-ndoaie si picură pe drum drept. Șovăie, murmură și zâmbește întârziat. Pasul e slobod doar in amintire iar pragul sfânt al casei e călcat in picioare fiindca cel ce a iubit nu mai vede. E bătrân. A imbătrânit. Și-a pierdut scânteia undeva în afara eterului, într-un spațiu nenăscut încă.
Port ca pe armură strânsoarea brațelor tale subțiri și te plimb pe străzi cărămizii și pământ amar. Dac-ai ști că te cunoaște ploaia din atâtea zări...



22. Septembrie. 2013

13.Septembrie.2013



Imi aduc aminte cu cata nerabdare si curiozitate asteptam ziua de astazi. Aveam 8 ani si cantam "lalala". Aveam ingeri in minte si auzeam "lalala". Imi aduc aminte de un copil curajos, neranit inca, cu flori in par si pamant sub unghii.
Pamantul era cuminte atunci; raurile curgeau in aval si soarele rasarea de la est. Oamenii mari purtau camasi si cumparau pufarine iar fetele purtau pantofi cu toc. Fostii copii cresteau copii sperand ca ei nu vor intalni frica sau rusinea. Sperau ca ei vor cunoaste intelepciunea fara durere si ca drumul lor spre Amenti va fi bland. Imi aduc aminte de niste oameni pe care nu am apucat sa-i cunosc si de un tata pe care nu am apucat sa-l aud. Amintirile mele sunt blurate si cu cat incerc sa vad mai clar cu atat mi se incetoseaza ochii. Viata mea de dinainte pare a fii o Atlantida scufundata. Un mister.
Astăzi se implinesc doi ani de cand trăiesc dar si doi ani de cand nu-mi mai gasesc scanteia; mi-au îngropat-o adânc in palme spunand ca trebuie sa sângerez in căutarea ei. Mi-au luat aripile spunand ca sunt prea amarate pentru "lumea asta noua" si mi-au dat un fel de masinarie electrica huruitoare care pierdea ulei si facea fum. M-am bucurat de ea pana cand am aflat ca se incarneza in carne si mananca sufletul. Mi-am luat adio de la cer cu lacrimile prelinse pe piep si am promis ca eu nu voi mai arde linia! De-atunci merg.
Trăiesc...si ma observ. Ma scanez de sus in jos si de la stanga la dreapa de trei ori pe zi cu aceelasi entuziasm ca prima oară; si prima data are ochii crapati si parul ruginit. Uneori chiar imi simt trupul mai batran decat e si ma privesc dansand pentru ultima oara. Aud strazile intunecte pe care le-am mers cu tine in suflet si ma ingrozesc; eram singura. Uneori ma doare tot corpul si ma ascund dupa pereti; sunt sange si os iar inima asta e prea mare pentru un om atat de mic.


Numele meu, tau, ei, lui, nostru, vostru, lor- Edward



"Sambata, 3 mai
M-am hotarat sa nu mai folosesc deloc roata.

Duminica, 4 mai
M-am hotarat sa folosesc totusi roata,insa numai noaptea,cand ceilalti dorm. O sa zgarii, o sa ma taresc si-o sa zgaltai cusca, doar ca sa-i enervez, ca sa le-arat ca n-am chef de giumbuslucuri-si daca fac ceva e pentru mine, nu pentru ei.(...)

Luni, 5 mai
La ce bun sa existi?

Miercuri, 7 mai
Doi dintre ei au aparut azi,m-au scos cu forta din cusca si m-au pus intr-un fel de labirint improvizat, facut din carti si din role pe care fusese hartie igienica. Un labirint fara scapare. Priveau totul ca pe-un joc, razand si scotand tipete ascutite, in timp ce eu nimeream disperat dintr-o fundatura in alta-insa eu mi-am dat seama ca nu era un joc. Incearca sa-mi zdrobeasca vointa, sa ma supuna. Pot sa-mi ia libertatea, dar sufletul n-o sa mi-l ia niciodata.
Ma cheama Edward si sunt un hamster.

Joi, 8 mai
Azi a venit veterinarul. M-a pipait. Din cate se pare, sunt femeie.

Vineri, 9 mai
Nu. Nu sunt femeie. Am verificat.

Sambata, 10 mai
Am tot ce-mi trebuie aici. Nu exista nici un motiv sa fiu nefericit.

Miercuri, 14 mai
Reflectii despre o roata:
Se-nvarte.
Fara rost.
Scartaie.
Sa n-o mai folosesc.

Vineri, 16 mai
Folosit roata.
Mancat seminte. Baut apa."

"Edward, jurnalul unui hamster 1990-1990"

Pamant sec


merg pe linie
merg in maini
*
alesii de vita nobila
se ridica si aplauda
sclavii paginilor albe
intorc capul si scuipa despre principii
caii cu aripi raman
pentru muzica de fundal

*
e liniste
de mult nu mai e apa aici