Cri nu stie ca e doar o pisica

Cri cunoaste toate tipurile de maini

cel mai mult ii plac cele tacute

nu-i place sa fie strigata

dar ii place sa fie strigata

depinde daca ii este foame sau frig

nu-i place sa aiba talpile reci

dar ii place figul alb care arde in oase si linisteste ninsoarea

Cri toarce cand e primavara in pat si pe pereti

dar mai ales cand e inundatie de ganduri

si seceta de cuvinte

toarce  si  miauna in aceelasi timp

fiindca asa s-a invatat

doar asa a reusit sa aterizeze in picioare de fiecare data

Cri merge pe tavan cand ploua

din cauza asta o vezi doar cand vrea sa fie jegarita

Absenta timpului

apropie-te fir de viata

vreau sa te parcurg

si sa-ti luminez pe gura

de fapt

vreau sa-mi fac cuib pe buza ta de jos

sa te infasor cu mine

si sa scufundam varteje in larg

in mijlocul oceanului

si soarelui

si lumii asa cum o stim noi

Idiotul

gigantul era tanar

avea nori in par

vorbea sapte limbi

dar gravitatia era intorsa pe dos

si crestea spre inima pamantului

gigantul era tanar

avea copaci in par

atat de mic ajunsese

-din cauza iubirii spuneau babele-

hehe fara iubire se va scutura

inalt cat o floare

trece vara
pamant

Cannes

si cred ca am inteles

casa mea e drumul

nu mi-e dor de nimic

nu am trecut

tot ce stiu e un rezumat

eu nu sunt Ea

Ea e un trup

eu sunt o petala din floara vietii

nu mi-e dor de nimic

toata viata mea e secunda asta

nisipul asta ud si franceza asta gresita

fetele astea cu atatea povesti

si el

un fir de viata

si vai cum trebuia sa ma intorc aici

vai cum trebuia sa ma intorc aici

vai cum trebuia sa ma intorc aici

vai cum trebuia sa ma intorc aici

vai cum trebuia sa ma intorc aici

vai cum trebuia sa ma intorc aici

vai cum trebuia sa ma intorc aici

vai cum trebuia sa ma intorc aici

vai cum trebuia sa ma intorc aici

vai cum trebuia sa ma intorc aici

vai cum trebuia sa ma intorc aici

a doua sansa

amin 

Rugaciune

vinul asta e pentru voi

pilonii vietii mele

lacrimile astea sunt pentru voi

pilonii vietii mele

noaptea va citesc

va povestesc tot ce stiti deja

sa ma ierti tata

sa ma ierti mama

Milano

daca nu ai stii cate lacrimi s-au uscat inainte sa curga

as fi primavara

dar stii

si nu am cum sa nu-ti arat soarele

cand e liniste deasupra salcamilor

cata viata e pe cerul asta

si strazile parca ma asteptau

sa renasti unde ai murit

nu credeam mama

Renasterea domnisoarei Cri

Noaptea asta fluieram fiindca ploua; ploaia aduce viata.

Esti viu ca apa de munte si curgi prin mine de dimineata pana in Vis.  Cum sa-ti spun ca vreau sa te respir sau ca vreau sa te transform in mine? Esti lumina alba si curgi pe pielea mea de lut din Vis pana pe Pamant. Imi faci carnea crapata sa arda si sufletul violet sa expire. Nu mai sunt obosita si nu mai sunt batrana, sunt vie. Mi-ai soptit in limba ta despre iubire iar eu ti-am cantat cu degetele pe frunte. Cum sa te intreb daca m-ai auzit?

Noaptea asta fluieram fiindca ploua; ploaia aduce viata

31. Martie.2014.Watford

Punct si virgula

Mica fiind, am citit odata despre o pasare care se naste si moare in zbor. Cat curaj! ma gandeam eu. Sa traiesti si sa mori in aceeasi zi. Sa fii si sa nu mai fii  in aceelasi moment. Soarele apune dar clipa e mereu aceeasi. Viata curge dar clipa e mereu neschimbata fiindca pe Pamant si in lumile nenascute inca timpul e doar o adunatura de litere. O conventie care ne ajuta doar sa intarziem de la fericire si sa facem tot din ce nu vom retine si nimic din ce vom lua cu noi. Da, sa traiesti si sa mori in prezent si sa sti ca traiesti si mori in prezent, asta e adevarata desavarsire.

Au trecut anii si am aflat ca si lumea oamenilor, lumea sufletelor cu trup, e condusa de aceeasi lege. Legea Lui Dumnezeu- a cerului -a vantului-  a aerului- chiar, si nimic din ce a zburat vreodata nu-si va mai gasi linistea mergand. Nu pentru ca nu poate uita bratele marelui albastru, ci pentru ca nu intelege ca doar neintelegand cum a ajuns jos va plutii din nou -eu nu stiu nimic si uite asa stiu totul-.

Au trecut anii si mi-am vazut parintii traind pentru prima data, cand au murit. Se prea poate ca unii oameni sa traiasa o secunda? ca a exista si a-ti sterge brajii ori de care ori sufli praful asternut peste roua de ieri nu e viata. E doar o trista poezie, o doina.

*

In drum spre drumul meu te-am intalnit pe tine si nu exista primavara mai tanara sau flori de mar mai batrane. E o dulce tulburare, ne e frig si cald in aceelasi timp, iar dreptunghiul asta de hartie vorbeste in limba lui de-atunci demult, (de acum) de cand eram (suntem) doar respiratii.

Mama nu mai canta pe Pamant

Tacuta...

Tacuta ca piatra.

Tacuta...

Tacuta ca piatra.

De ce nu bati in geam?

Eu iti tot scriu.

De ce nu-mi zambesti?

Eu ma culc devreme ca sa ne intalnim.

De ce nu vajai?

De ce nu spargi linistea asternuta peste praf?

Eu iti tot scriu...

Tacuta...

Tacuta ca piatra.

Tacuta...

Tacuta ca piatra.

Totul e drum

totul e drum

si numai drum

ma gandeam azi-dimineata

ca nu exista neputinta mai mare

decat aceea de a nu te putea privi

de pe cealalta parte a drumului

cum sa vorbesc despre mine

cand eu nici macar nu stiu cum merg

totul e drum

si numai drum

niciodata viata nu a fost mai frumoasa

decat atunci cand v-am plimbat

pe drumul meu
si era primavara pe cer

scanteia din spatele coastelor arde cuminte

are griji dar nu e ingrijorata

ea stie ca nu stie nimic

si uite asa stie totul

sa te lasi purtat de nori

sa ii lasi sa plece

Dor de mama

trag inima dupa mine

ca pe-un munte de piatra

te trag si pe tine

si imbatranesc de frica ca tu poate nu mai vrei sa vii

nu am plans multa vreme

-nu-ti placea sa ma vezi plangand-

dar mi-e dor sa-mi raspunzi

-linistea asta ma musca de piept-

si nu stiu cum sa ma mai rog

nu stiu cum sa mai merg

cum sa mai rad

nu am plans multa vreme

-nu-mi placea sa ma vezi plangand-

dar mi-e dor sa-ti recit

-linistea asta ma lasa fara spatiu de palpitare-

si nu stiu cum sa mai respir

nu stiu cum sa mai respir

cum sa mai respir

De ziua mea

iar de ziua mea

Da-mi Doamne ploaie

afinele fragede de la munte

stelele sa mocneasca inca o data

Da-mi seceta

briza senina de la mare

valurile sa ma vindece inca o data

vezi Tu Doamne

tot ce-mi doresc e sa redevin ce-am fost

01.02.2014.Derby

Vantul

Vantul...vantul e conturul bratelor prea scurte. Da, marginea bratelor prea lungi. Iarba creste dupa jocul parului pe obraz iar colturile lumii se rotunjesc dupa glasul omului impacat. Am obosit pamantul cautand intrebarea potrivita...De unde era sa stiu ca raspunsul se nascuse cu putin timp inaintea mea? De unde era sa stiu ca il purtasem ca pe medalion, de-atunci de mult, de cand mi-am ales mama.

Exista o lege nescrisa, legea legilor, care invarte cerul si apele. Exista o lege nescrisa, legea legilor, care ne invarte si pe noi. Ne invarte... Ne invarte, si ne invarte...

Astazi am plecat pentru ultima data de-acasa

Si atunci ti-am spus ca sfarsitul e doar o virgula

In visul asta sunt o matrioska
Multe deziluzii pana sa ajungi la mine
Si mai multe pana sa ma ajung eu
-Uneori merg mai repede decat mine
Cant notele celor care trec
Vorbesc ca Nea Tu-
Dar am suflet de martor
Stiu tot si totusi nu-mi amintesc nimic

"Am si sentimentul lanei"
Le am pe toate
Dar le port ca pe esarfe
Pe rand
Sa nu rada a lu 'Fasole
Am si sentimentul garii si cainelui schiop fara stapan
Sentimentul copilului cu o jumatate de mandarina de Craciun in Hunedoara
Si pe cel al omului care nu am fost niciodata
Asta e cel mai colturos
Alearga in unghiuri ori de cate ori ii canta si lui fluturii
Ca e independent
Musca din cer si din pamant
Calca in picioare tufele de porumbe

Maracini cioturi si schelete
Maracini cioturi si schelete
Cine sa ma creada ca sunt mai frumoase decat gradinile babelor albastre

Ultimul Craciun cu mama

Mi-e dor de iarna noastra uscata de-acasă. De frigul alb care ne arde sufletele si de acele crude de brad. Cand eram copil primeam  o mandarina in noapte de Crăciun si o mancam cuminte, nestiind cat de săraca eram.

O, viata era mai usoara cand nu stiam ca se invarte cerul.

2013.

Mda

daca te uiti la curcubeau

de la dreapta la stânga

ai sa-i vezi culorile

dar daca te uiti

de la stânga la dreapta

ai sa vezi ceea ce ai tu nevoie

nu mai are rost sa spus

ca daca te priveam

de sus in jos si de jos in sus

de-atunci de cand eram doar suflete

curcubeul ramanea fără margini

nu mai are rost sa spus

ca te cunoaște ploaia din atatea zari

ce rost mai are sa spun

ca te-au plâns marile si stelele toate?

Acasa

Blocurile astea mici si decojite stiu de ce ni s-au rupt aripile in Vis; stiu si de ce ni s-au rupt pe rand. Pamantul asta, calcat in picioare de cei care s-au nascut si murit in aceeas zi, e tacut; e dens si intors pe dos.

Eram frageda cand am plecat de-aici.

*

Florile de sticla ne-au dezbracat si trimis in lume. Ne-au topit resturile de inimi si ne-au inghetat limbile.

Si vai, cuvintele sunt tot mai reci. Si vai, orasul e gol.

Hunedoara, 11 iulie, 2013

Rostul coliviei

tu mare vânt

cu culori in par

am rămas toamna

cand ai expirat

suflet verde

fraged si cuminte

ce fără de minte eram

................................

dar ce e libertatea

cerul

aripile

vântul

fara colivie

Raspunsul

curge un râu in mine

tânăr si neinfricat

dar plange si un baraj

imediat sub buze

gandurile sunt gandite

si visez la brazi albi

la copii soare si la stele roscate

ochii sunt mici dar sclipesc a roua

departe de azi si departe de maine

viata mea de dinainte

-zapada-

Martie

sunt picuri tineri

rasariti din frunza

pași usori de domnisoara

scanduri umede si crude

vise candide

sărmane

cu ochii primei amintiri

no-i mai privi vreodată

dar cerul cor de ciocarlii

sa-l mai aud

sa-l mai aud măcar o data

08.09.2013

Lighioanele

Bolovanii astia atârna de cer dar nimănui nu-i pasa; e ocean aici dar nici pasarilor nu le pasa. Oameni moderni, -bucati de carne-, minti cusute manual. Suflete fără suflet.
Doamne ce aer greu si ce palme pustii...cand am uitat ca suntem praf de stele? Cine ne-a franjurat istoria, de ce Te pocim public si de sunt închisă in corpul asta cand eu sunt copilul luminii? 
Fir de adevăr, rasarit in grădina vieții, am fost smuls,aici, pe Pământul albastru.
Au vrut sa ma ude cu lacrimi. Au incercat sa ma  hraneasca cu durere.

Într-o statie

cand cimentul e puhav 

si ochii sunt plini de astri
reavănul devine prietenos

cata liniște e-n dor...
si ce mizera e scrisoarea asta
-doua cuvinte-
daca nu aveam nimic de spus
izbuteam sa-ți scriu mai mult

tot dreptunghiul asta
-o linie dreapta-

Am mai iubit

am mai iubit
cerul era împăcat
pământul era cristale de brad
dar zapada mirosea a amintire

am mai iubit
cerul era orchestra
pământul era fraged
dar iarba miroseau a amintire

am mai iubit
si n-am uitat

Nostalgie

E inundatie de frunze iar cuvintele mele curg neimpartasite spre vest. E plin de liniste si indiferent de ce alegi sa nu faci, gandurile urca pe scena. Au trecut atatea ploi insa eu n-am uitat pasii albi de pe matca. A trecut atata timp, dupa conventia asta nabauca a oamenilor, si inca imi amintesc… Cerul era sfant, brazii erau verzi, iubirea ardea in pene si ardeam si noi cu ea fara sa stim nimic despre foc.  Am aflat mai tarziu, pe rand, si am zambit nostalgic.  

Astazi e plin de extensi de-ale tale; si de-ale tuturor acelora carora le-am scris. Aud un glas răsturnat si stiu ca sunt eu, copilul de atunci. Aud ecoul unui timp pierdut si te simt presarat peste frunzele inalte si iarba subtire care îmi taie gleznele. Te aud. E un gol dens care musca din mine. O durere amânată care ma arde de la piept pana la craniu fără culoare. O lamentare muta si o lacrima vie rupta din floarea vieții.

Devotament

"Mi-e dor de ea ca nimănui, ca unui vechi nomad de drumul lui."
Știi tu oare care e primăvara noastră sau ce culoare purtau petunile din părul tău? Oare iți mai amintești cerul si mirosul frigului alb de lângă biserică?
Cel ce a iubit nu uită; se-ndoaie si picură pe drum drept. Șovăie, murmură și zâmbește întârziat. Pasul e slobod doar in amintire iar pragul sfânt al casei e călcat in picioare fiindca cel ce a iubit nu mai vede. E bătrân. A imbătrânit. Și-a pierdut scânteia undeva în afara eterului, într-un spațiu nenăscut încă.
Port ca pe armură strânsoarea brațelor tale subțiri și te plimb pe străzi cărămizii și pământ amar. Dac-ai ști că te cunoaște ploaia din atâtea zări...



22. Septembrie. 2013

13.Septembrie.2013

Imi aduc aminte cu cata nerabdare si curiozitate asteptam ziua de astazi. Aveam 8 ani si cantam "lalala". Aveam ingeri in minte si auzeam "lalala". Imi aduc aminte de un copil curajos, neranit inca, cu flori in par si pamant sub unghii.
Pamantul era cuminte atunci; raurile curgeau in aval si soarele rasarea de la est. Oamenii mari purtau camasi si cumparau pufarine iar fetele purtau pantofi cu toc. Fostii copii cresteau copii sperand ca ei nu vor intalni frica sau rusinea. Sperau ca ei vor cunoaste intelepciunea fara durere si ca drumul lor spre Amenti va fi bland. Imi aduc aminte de niste oameni pe care nu am apucat sa-i cunosc si de un tata pe care nu am apucat sa-l aud. Amintirile mele sunt blurate si cu cat incerc sa vad mai clar cu atat mi se incetoseaza ochii. Viata mea de dinainte pare a fii o Atlantida scufundata. Un mister.
Astăzi se implinesc doi ani de cand trăiesc dar si doi ani de cand nu-mi mai gasesc scanteia; mi-au îngropat-o adânc in palme spunand ca trebuie sa sângerez in căutarea ei. Mi-au luat aripile spunand ca sunt prea amarate pentru "lumea asta noua" si mi-au dat un fel de masinarie electrica huruitoare care pierdea ulei si facea fum. M-am bucurat de ea pana cand am aflat ca se incarneza in carne si mananca sufletul. Mi-am luat adio de la cer cu lacrimile prelinse pe piep si am promis ca eu nu voi mai arde linia! De-atunci merg.
Trăiesc...si ma observ. Ma scanez de sus in jos si de la stanga la dreapa de trei ori pe zi cu aceelasi entuziasm ca prima oară; si prima data are ochii crapati si parul ruginit. Uneori chiar imi simt trupul mai batran decat e si ma privesc dansand pentru ultima oara. Aud strazile intunecte pe care le-am mers cu tine in suflet si ma ingrozesc; eram singura. Uneori ma doare tot corpul si ma ascund dupa pereti; sunt sange si os iar inima asta e prea mare pentru un om atat de mic.

Numele meu, tau, ei, lui, nostru, vostru, lor- Edward

"Sambata, 3 mai
M-am hotarat sa nu mai folosesc deloc roata.

Duminica, 4 mai
M-am hotarat sa folosesc totusi roata,insa numai noaptea,cand ceilalti dorm. O sa zgarii, o sa ma taresc si-o sa zgaltai cusca, doar ca sa-i enervez, ca sa le-arat ca n-am chef de giumbuslucuri-si daca fac ceva e pentru mine, nu pentru ei.(...)

Luni, 5 mai
La ce bun sa existi?

Miercuri, 7 mai
Doi dintre ei au aparut azi,m-au scos cu forta din cusca si m-au pus intr-un fel de labirint improvizat, facut din carti si din role pe care fusese hartie igienica. Un labirint fara scapare. Priveau totul ca pe-un joc, razand si scotand tipete ascutite, in timp ce eu nimeream disperat dintr-o fundatura in alta-insa eu mi-am dat seama ca nu era un joc. Incearca sa-mi zdrobeasca vointa, sa ma supuna. Pot sa-mi ia libertatea, dar sufletul n-o sa mi-l ia niciodata.
Ma cheama Edward si sunt un hamster.

Joi, 8 mai
Azi a venit veterinarul. M-a pipait. Din cate se pare, sunt femeie.

Vineri, 9 mai
Nu. Nu sunt femeie. Am verificat.

Sambata, 10 mai
Am tot ce-mi trebuie aici. Nu exista nici un motiv sa fiu nefericit.

Miercuri, 14 mai
Reflectii despre o roata:
Se-nvarte.
Fara rost.
Scartaie.
Sa n-o mai folosesc.

Vineri, 16 mai
Folosit roata.
Mancat seminte. Baut apa."

"Edward, jurnalul unui hamster 1990-1990"