Nostalgie

E inundatie de frunze iar cuvintele mele curg neimpartasite spre vest. E plin de liniste si indiferent de ce alegi sa nu faci, gandurile urca pe scena. Au trecut atatea ploi insa eu n-am uitat pasii albi de pe matca. A trecut atata timp, dupa conventia asta nabauca a oamenilor, si inca imi amintesc… Cerul era sfant, brazii erau verzi, iubirea ardea in pene si ardeam si noi cu ea fara sa stim nimic despre foc.  Am aflat mai tarziu, pe rand, si am zambit nostalgic.  

Astazi e plin de extensi de-ale tale; si de-ale tuturor acelora carora le-am scris. Aud un glas răsturnat si stiu ca sunt eu, copilul de atunci. Aud ecoul unui timp pierdut si te simt presarat peste frunzele inalte si iarba subtire care îmi taie gleznele. Te aud. E un gol dens care musca din mine. O durere amânată care ma arde de la piept pana la craniu fără culoare. O lamentare muta si o lacrima vie rupta din floarea vieții.